Prin 2007, undeva prin luna februarie, stiu sigur ca ma aflam la putin timp dupa ziua gemenilor, am hotarat sa infiintez o echipa de rugby pentru copii. Era un moment dificil pentru mine deoarece avusesem trei incidente majore cu Razvan, unul dintre piticii mei. Din cauza racelilor repetate, foarte agresive, care se succedau la fiecare 3-4 saptamani, a fost la un pas de moarte. Cu numai o luna inainte de ziua lui, la inceputul lunii ianuarie, m-am internat cu el la Budimex pentru ca avea febra foarte mare, nu-i scadea sub 39,2, fiind avertizat ca este in stare critica. Era mai mult mort decat viu. Am fost internati in cabinetul medicului de garda, profesorul Scurtu, pentru ca nu mai erau locuri pe sectia de pediatrie. La momentul respectiv, pus in fata unei situatii extreme, cu deloc solutii de iesire din criza, m-am asezat pe jos langa patul lui si am inceput sa ma rog. Il mangaiam pe manuta fierbinte si ma rugam. Nu stiam prea bine cum se face, nu stiam cine stie ce rugaciuni, asa ca
Experienta mea de viata continua si atunci cand tin ochii inchisi.