Treceți la conținutul principal

Postări

Cu glontul pe teava si arma la picior

Ne aflam la fix un an de zile distanta de momentul in care Anitei si Stefan au dat startul alegerilor din cadrul Colegiului Psihologilor. Ne aflam la un an distanta de la incordarea muschilor psihologilor din intreaga tara, adica cei care s-au opus celor doi si cei care s-au opus celor care s-au opus celor doi. A trecut timpul, a trecut anul, dar n-a plecat golanul. Mai e putin, foarte putin si va pleca cu dare de fum si zgomot de catuse in spate. Merita pe deplin, nimeni sa se indoiasca de asta. 
Eu nu ma indoiesc, dar nu sunt sigur de ceea ce s-a inteles din cele intamplate. Daca sunt singurul, nu ma luati in seama. Dar daca ...?
Asadar, situatia creata are mai multe cauze: o lege de organizare cu multe probleme, conflicte de interese, razbunari, cumetrii si alte asemenea legaturi si increngaturi care au cedat foarte greu. Cu mari eforturi financiare si de imagine, profesia noastra se zbate sa renasca ca intr-un film regizat de Mel Gibson sau de mos Arnold. Si da-i, si lupta, iar da…
Postări recente

Empatie de mahala

Se pare ca atunci cand m-am nascut am fost atat de emotionat incat azi abia daca-mi mai aduc aminte cum era! Era intr-o zi rece de noiembrie, undeva imediat in a doua jumatate a lunii, la doar cateva zile distanta de momentul in care ai mei isi primisera avansul la salariu. Nu erau bani multi, fapt pentru care pentru nasterea mea facusera un "CeARe". M-am nascut la nebuni, la maternitatea Spitalului 9, peste drum de strada Girnitei unde isi aveau casa bunicii mei din partea mamei. Semn bun, se pare, daca e sa ma iau dupa vorbele tatalui meu care, cu ceva timp inainte de a muri, intre doua glume si-un suspin, imi spuse ca m-a tras ata la origini - "Ba, baiatule! Tu te-ai nascut la nebuni, ai trait printre nebuni... Crezi ca tu esti sanatos la cap?! As! Las' ca te-ai facut psiholog pentru ca numai un nebun recunoaste un alt nebun!".

Din '72 pana-n '79, am copilarit prin mahalaua Aparatorii Patriei, intr-o curte maricica de pe o strada ce facea l…

Doctorii sa ridice mana dreapta! Psihologii sa taca!

Cazul pe care-l voi descrie in continuare este diferit de celelalte pe care le-am scris pana in prezent. Particularitatea tine de varsta persoanei cu care am lucrat - 80 de ani, dar si de numele pe care-l poarta, nume ce nu poate fi dat publicitatii din motive ce tin de confidentialitate.

Am fost putin nedumerit de intrebarea pe care mi-a adresat-o la telefon o cunostinta care lucreaza ca psiholog in domeniul recrutarilor de personal. Eram la volanul Loganului meu si conduceam cu atentie deoarece luna decembrie sosise cu ceva zapada cand, dintr-o data, imi suna telefonul care-mi intrerupe o melodie de-a Romicai Puceanu ( S-a strans lumea toata - cred ca asa se numeste!). Contrariat, ma uit la ecran unde era afisat numele cunostintei despre care va vorbeam ceva mai sus. Ma intreaba foarte direct daca ii pot recomanda vreun coleg pe care sa-l stiu ca face hipnoza si care sa vrea sa lucreze cu o femeie in varsta. Asocierea hipnoza-femeie in varsta, ceva neobisnuit pentru practica mea…

2017 - partea mea

Suntem la sfarsitul anului 2016, cu doar 3 zile inainte de Revelion. Daca ar fi sa fac o analiza cuprinzatoare, dar generala, punandu-mi lentilele optimistului in ramele pesimistului, pot spune ca a fost un an nenorocit de bun. Nu-mi aduc bine cum a inceput, poate si din cauza faptului ca a fost ziua de nastere a neveste-mii, iar uitarea nu este cauzata de vreo petrecere scaldata in alcool. Pur si simplu, nu-mi amintesc daca am participat la ea. Glumesc! Sunt sigur ca o sa citeasca ce-am scris ( ea imi face corectura! sic!) si vreau sa-i vad reactia.

Eu, gradinar

             2016 este primul an in care nu am dat examene in perioada ianuarie-februarie ori nu am tinut cursuri. Asadar, a fost un an cu un inceput lejer ca spritul de vara la temperatura potrivita. Singura indeletnicire pe care mi-am asumat-o cu o deosebita placere a fost reamenajarea unei camere in sera. Cei aproape 2000 de mp de teren de la Calugareni aveau nevoie sa fie pusi la treaba cu responsabilitate. As…

Am intalnit si psihologi de rand (fericiti)

Facebook-ul nostru, cel care ne-a unit
Da, stiu ca suna ca un stereotip clasic, dar eu sunt unul dintre cei fericiti. Nevoia de a schimba conducerea actuala a Colegiului Psihologilor are si parti bune, pe langa nenumaratele aspecte negative. Si, credeti-ma, sunt beneficii absolut functionale care vin la pachet cu neregulile traite pana in prezent. Poate ca va intrebati ce anume s-a produs, iar voi ati trecut cu vederea frustrandu-va de lipsa unui mic moment de fericire. Va aduceti aminte cand ne-am cunoscut? E foarte important acest aspect deoarece in jurul lui s-au adunat si au inceput sa prinda contur aceste mici beneficii despre care va vorbeam. Era sfarsitul lunii septembrie cand, pe pagina mea de facebook, apare un articol scris de "Universitaria". L-am citit, am studiat si pagina respectiva, dupa care, pe chat, in privat, le-am transmis ca mi-as dori sa fie mai transparenti in descriere pentru ca m-as putea alatura taberei lor, avand propriul meu "repros" la …

Taiati-mi mana stanga sa pot vota cu dreapta! Va rog, cealalta stanga!

Alegerile de anul acesta, 2016 - consemnez pentru posteritate! - au fost unele dintre cele mai decente din punct de vedere al agresivitatii vizuale stradale. Aproape ca nici nu s-a observat, afisele mici, minuscule in raport cu mash-urile ce acopereau fatadele blocurilor, stateau inghesuite pe panourile electorale de la colturile de strada.
Emisiunile electorale pline de "sangele" candidatilor ce se razboiau in cuvinte, platforme si dosare penale, au devenit istorie. Chiar m-au plictisit! Nu tu patologii, nu tu cutite infipte in spate, nu tu pahare de apa aruncate spre fata contracandidatului! Nici macar o flegma asezata temeinic intre ochii "partenerului" de studio! In schimb, cum deschideai facebook-ul, puteai analiza literar sexul propagandistului de moment. Aflai ca au penis, sau vagin, dupa caz sau de imprumut, indivizi respectabili, tineri frumosi si needucati, care se afisau ca fiind intelectualii de rezerva ai Romaniei: fotografi, avocati, psihologi, medici…

Spatiul dintre secunde

Vag, foarte vag, imi aduc aminte de bataile secundarului unei pendule ce atarna de peretele amintirilor mele. Daca inchid ochii, lasand ceva spatiu celorlalte simturi care se inghesuie sa se exprime in virtualitatea memoriei mele, ma pot proiecta intr-o imagine relativ clara formata in jurul acelor sunete. Se contureaza o camera cu aspect invechit, un pat in care, presupun, eu ar fi trebuit sa dorm de pranz, o plapuma veche cu miros de lavanda, totul cuprins de o lumina difuza, calda. Simt o liniste deplina care nu ma invita la somn. Apreciind intensitatea curiozitatii mele din acel moment, pot spune ca aveam vreo 4-5 ani. Ma frichineam sub plapuma cu mare atentie pentru a descoperi la timp orice zgomot ce ar fi putut trada venirea vreunui adult care ma avea in grija. Descoperisem placerea de a-mi incorda picioarele si, rand pe rand, sa le lovesc cu putere de salteaua cu arcuri pe care stateam intins ca, mai apoi, sa mi le arunce in sus pentru a se opri brusc in plapuma grea. Dupa vre…